Trăia. Ceea ce presimţise exista. Viaţa nu era efort, mers lent spre îmbătrânire, cedări şi resemnări; viaţa era delir, tumult de soare, bucurie respirată.


trăia-ceea-presimţise-exista-viaţa-nu-era-efort-mers-lent-spre-îmbătrânire-cedări-şi-resemnări-viaţa-era-delir-tumult-de-soare-bucurie
ionel teodoreanutrăiaceeapresimţiseexistaviaţanueraefortmerslentspreîmbătrânirecedărişiresemnăriviaţadelirtumultdesoarebucurierespiratăceea cece presimţisepresimţise existaviaţa nunu eraera efortmers lentlent sprespre îmbătrânirecedări şişi resemnăriviaţa eraera delirtumult dede soarebucurie respiratăceea ce presimţisece presimţise existaviaţa nu eranu era efortmers lent sprelent spre îmbătrânirecedări şi resemnăriviaţa era delirtumult de soare

Am dormit şi am găsit că viaţa era doar Bucurie. M-am trezit şi am descoperit că viaţa era Datorie. Mi-am făcut Datoria şi am descoperit că viaţaera Bucurie.Nimeni nu era mai puţin comunicativ, decât acest gentleman, pe nume Phileas Fogg. Vorbea cât mai puţin posibil şi cu cât era mai tăcut, cu atât era mai enigmatic. Totuşi era în curent cu viaţa. Ceea ce făcea însă era aşa de matematic asemănător cu imaginaţia obştească nemulţumită căuta să pătrundă dincolo de fapte.Dar nu era rău; era bine. Şi brusc se simţi mulţumită. În special fericită că trăia. Şi că era îndrăgostită.Era un soare minunat, totul era limpede şi transparent, doar în inimile oamenilor era întuneric.Povestea este întotdeauna despre căutarea adevărului, indiferent de ce putea aduce cu sine. Chiar când nimic nu era ceea ce părea a fi, când totul era ascuns, exista un centru de care nici eu nu puteam fugi: cea care, cu adevărat, eram, ceea ce simţeam, ceea ce eram în sinea mea.Era senzualitatea însăşi. Pielea-i nu era cu adevărat neagră: cafea cu lapte - dar,