Toate lumea doreşte să ajungă la bătrâneţe şi când a ajuns, nu ştie cum să scape de ea.


toate-lumea-doreşte-să-ajungă-bătrâneţe-şi-când-a-ajuns-nu-ştie-cum-să-scape-de-ea
alexandru gh. radutoatelumeadoreşteajungăbătrâneţeşicândajunsnuştiecumscapedeeatoate lumealumea doreştedoreşte săsă ajungăajungă lala bătrâneţebătrâneţe şişi cândnu ştieştie cumcum săsă scapescape dede eatoate lumea doreştelumea doreşte sădoreşte să ajungăsă ajungă laajungă la bătrâneţela bătrâneţe şibătrâneţe şi cândcând a ajunsnu ştie cumştie cum săcum să scapesă scape descape de eatoate lumea doreşte sălumea doreşte să ajungădoreşte să ajungă lasă ajungă la bătrâneţeajungă la bătrâneţe şila bătrâneţe şi cândşi când a ajunsnu ştie cum săştie cum să scapecum să scape desă scape de eatoate lumea doreşte să ajungălumea doreşte să ajungă ladoreşte să ajungă la bătrâneţesă ajungă la bătrâneţe şiajungă la bătrâneţe şi cândbătrâneţe şi când a ajunsnu ştie cum să scapeştie cum să scape decum să scape de ea

Şi visele mai mor din când în când,Speranţele se duc adesea în mormânt,Şi-ajung să-şi sape singure odihna,Păcat... rămâi în întuneric, plângând,Aşa de tristă-i viaţa ce-o ducem pe pământ,Şi se mai miră unii de ce iubim lumina... Şi cum să n-o iubim după aşa tristeţe,Şi cum să nu dorim să trecem în uitare,Când toate par prea grele... iubirea pare rece,O linişte soseşte cu blânda bătrâneţe,Si-n faţă ni se-arată spre ceruri o cărare,Aşa e dat să fie, să vezi cum timpul trece,Să te gândeşti la visul pierdut din tinereţe,Nu ne-a ajuns o viată, nu vor ajunge zece,Căci fiinţa rea e omul, nu ştie să înveţe,Să vadă în iubire mai mult decât se poate,Dar el la toate-i rece,Nepăsător cu toate.La vârsta părului alb, la care vor toţi să ajungă, se plâng toţi de ea, când au ajuns acolo.Sper ca toată lumea să ajungă să fie bogată, celebră şi să aibă tot ce îşi doreşte pentru a afla că nu acestea sunt răspunsurile.Artistă să ajungă, asta vrea,Ca să discute lumea despre ea,Şi visele i-au fost satisfăcute,Că lumea a-nceput să o Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispareTot ce-a-nsemnat iubire ca-n poveşti... Ce frunză ar ascunde-o-n toamnă, oare?De ce-ar pleca din cele pământeşti?Cât de rănit e sufletul ce taceŞi nu poate niciun oftat să dea?Când lacrimile-l ard, el se preface,Durerea să nu-i ştie nimenea!Mereu se-ntreabă timpul şi visarea, Mereu se-ntreabă gândul cel ascuns,Din toate, e mai grea doar întrebarea,, Ce s-a-ntâmplat? Cum, oare, s-a ajuns... La un pustiu când totul era verde,La însetare lângă izvorul drag,La-nstrăinare, când nu vezi, nu te vede, Acea iubire ce nu ştia alt pragDecât acela unde era vis şi floareŞi unde două inimi se-ntâlneau... Ca să ajungă, străbăteau o zare,Nu conta vânt şi ploi... căci se iubeau!Când le daţi copiilor voştri înţelepciune, nu le spuneţi ce să ştie sau ce e adevărat ci, mai degrabă, cum să ajungă la propriul lor adevăr.