Terenuri scumpe, pe neveu,Le-au preschimbat pe euroi,Chiar dacă la arest e greu,Armata e cu noi. - Borcanul cu Citate

Terenuri scumpe, pe neveu,Le-au preschimbat pe euroi,Chiar dacă la arest e greu,Armata e cu noi.


terenuri-scumpe-pe-neveule-preschimbat-pe-euroichiar-dacă-arest-e-greuarmata-e-cu-noi
valentin davidterenuriscumpepeneveuleaupreschimbateuroichiardacăarestgreuarmatacunoiterenuri scumpepreschimbat pedacă lala arestarest ee cucu noidacă la arestla arest ee cu noidacă la arest e

Dacă nu crezi în Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ţi fie scumpe credinţele şi ritualele care au consolat pe tatăl tău şi pe mama ta şi le-au uşurat ceasul greu al morţii?Greu nu e să ai dreptate, greu e să convingi pe alţii. Nu întotdeauna e greu, ci numai când ai dreptate. Şi mai ales e greu să convingi pe cei care spun că s-au convins.Să nu depinzi de alţii! Fii independent în fiinţa ta! Ascultă-ţi vocea interioară! O vei putea auzi în momentul în care îţi linişteşti mintea - şi nu e greu. Şi când spun că nu e greu, e un fapt absolut sigur: nu e greu! Dacă am putut eu, poţi şi tu! Între noi nu e diferenţă. Toate fiinţele umane au potenţialul de a se cunoaşte pe sine însele. În momentul când te cunoşti pe tine însuţi, nimeni nu-ţi va mai lua individualitatea.Chiar de nu le e pe placProhibiţia la tabac,Au atuuri şi idei, Căci e liber la... femei.E greu să găseşti cuvintele potrivite atunci când ai într-adevăr ceva de spus. Şi chiar dacă le-ai găsi, ţi-e ruşine să le pronunţi...Când bretonii, germanii, teutonii, cimerienii şi sciţii au năvălit în Franţa, au dat dovadă de o voracitate rară şi de stomacuri cu o capacitate ieşită din comun. Nu s-au mulţumit ei multă vreme cu mesele oficiale, silite să le ofere ospitalitate forţată; au năzuit către plăceri mai delicate; şi foarte curând oraşul rege s-a preschimbat într-un uriaş refectoriu. Străinii aceştia mâncau în restaurante, în cârciumi, în cafenele, în taverne, în birturi, până şi pe străzi. Se îmbuibau cu cărnuri, cu peşte, cu vânat, cu trufe, cu plăcinte şi mai cu seamă cu fructe de-ale noastre. Beau cu o lăcomie pe măsura poftei de mâncare şi cereau întotdeauna vinurile cele mai scumpe, nădăjduind că vor afla în ele plăceri nemaiauzite, pe care, apoi, erau grozav de uimiţi că nu le-au găsit. Observatorii superficiali nu ştiau ce să creadă despre ghiftuiala asta nesfârşită şi neostoită; dar adevăraţii francezi râdeau şi-şi frecau mâinile zicând: