Sunt doar un calator in timp,Cu maini subtiri, cu fruntea grea,Ce monocroma-i lumea mea,De parasit e in rastimp. Sub pres eu umbra mi-o ascund,Ca nu cumva, pe negandite,Sa se rascoale, sa palpite,Sa-mi traga chiar un sut in fund. Privesc la cana-i de cafea,Ce-adasta langa a mea masa,Si-ntind priviri spre bolta grasa,Pe unde-i oare steaua mea?


sunt-doar-un-calator-in-timpcu-maini-subtiri-cu-fruntea-greace-monocroma-i-lumea-meade-parasit-e-in-rastimp-sub-pres-umbra-mi-o-ascundca-nu-cumva-pe
andrei ghitasuntdoaruncalatorintimpcumainisubtiricufrunteagreacemonocromailumeameadeparasitrastimpsubpresumbramioascundcanucumvapeneganditesaserascoalepalpitesamitragachiarsutfundprivesccanaidecafeaceadastalangameamasasintindprivirispreboltagrasapeundeioaresteauameasunt doardoar unun calatormaini subtiricu frunteaparasit ee inin rastimpsub prespres eueu umbranu cumvase rascoaletraga chiarchiar unun sutsut inin fundprivesc lapriviri sprespre boltaoare steauasteaua measunt doar undoar un calatorun calator inparasit e ine in rastimpsub pres eupres eu umbratraga chiar unchiar un sutun sut insut in fundlanga a meapriviri spre boltaoare steaua mea

Moartea nu te loveşte mereu în cap, Te sapă-ncet, ca un prieten de nădejde,ştiaţi că ursul este-o grindă?Solbancul e un element? Navele sunt la răscruce,Îmbracă-te, de poţi, în fleşă, în canafas.Abluţiune, pură dorinţă de a iubi.Spune păstorul – trăieşte cu mine, Fii mireasa mea, pădurea răspunde, A mea, a mea, a mea, Valea răspunde, a mea, a mea, a mea,Norii filmează în linişte totul, A mea, a mea, a mea.Moare păstorul, trec generaţiiMarlow muri în duel, trece iubita cu unghii făcute, a mea, a mea, a mea. Mireasă, unde ai fost, întreabă poetul, Iubirea îmi bea sufletul, Accent rodnic, fertil,La masa mea de scris, a fost adevărata viaţă, pe care am trăit-o realmente. Restul n-a fost decât fantezie... La moartea mea, vor rămâne două văduve: Kitty şi masa mea de lucru. Şi doi orfani: Bobiţă şi stiloul.Când văd că aici se face ceva pentru ţara mea, eu nu ştiu ce e oboseala. Viaţa mea toată mi-am pus-o fără preget în serviciul artei, iar arta mea e pusă la dispoziţia lumii întregi. Lumea însă trebuie să cunoască ţara mea aşa cum e. Peste tot unde mă duc, eu nu uit că aceasta e prima mea datorie.Timp al meu, unde te duci?Încotro vrei s-o apuci?Unde te călătoreşti?Oare, nu mă mai iubeşti?De ce pleci de lângă mine?Lasă-mă să cred în tineCa în bunul Dumnezeu.Numai fi atât de rău!Mai rămâi zău, nu pleca!Unde oare te grăbeşti?De ce iei şi viaţa mea?De ce să mă prăpădeşti?Viaţa e ca o copilă.Te rog stai mai mult cu ea.Dovedeşte-i că ai milă.Doar e prietena ta.Lumea-întreagă se întreabăDe ce vrei s-o părăseşti.De ce faci totul în grabă.Nu merită s-o iubeşti?Dar eu aş fi fost în stare să răstorn cerul şi pământul ca s-o salvez. De ce să neg, o iubeam tot mai mult. Şi o s-o iubesc mereu, chiar dacă m-ar înşela cu mii de Fukuda, căci e cea mai delicată şi mai frumoasă femeie din lume: regina mea, prinţesa mea, torţionara mea, mincinoasa mea, micuţa mea japoneză, unica mea dragoste.Henry este pentru totdeauna în fiinţa mea, chiar în timp ce eu aştept atât de înţeleaptă sfârşitul iubirii noastre. Henry va face mulţi ani parte din viaţa mea, chiar dacă doar câteva luni îmi va fi iubit.