Orice-ar spune fiecare,Ca şi liberalii nu-s.Cât au fost la guvernareAu stat cu... săgeata-n sus.


orice-ar-spune-fiecareca-şi-liberalii-nu-scât-fost-guvernareau-stat-cu-săgeata-n-sus
vasile iuşanoricearspunefiecarecaşiliberaliinuscâtfostguvernareaustatcusăgeatansusşi liberaliiau fostfost lala guvernareauguvernareau statstat cuau fost lafost la guvernareaula guvernareau statguvernareau stat cuau fost la guvernareaufost la guvernareau statla guvernareau stat cuau fost la guvernareau statfost la guvernareau stat cu

Cât au fost la guvernareAu dat legi ce-au însemnatPentru noi... nevoie mareMoţ; cu vârf şi îndesat!Părinţii sunt ca arcul - copiii ca săgeata. Arcaşul vede ţinta pe drumul veşniciei şi, cu puterea Sa, întinde arcul, săgeţile să le trimită-n zbor, s-ajungă iute şi departe. Când săgeata este legată cu sfoară de arc, ea nu va zbura niciodată atât de departe pe cât ar putea ajunge dacă zborul i-ar fi liber.Dumnezeu, aşa cum ne este El zugrăvit în creştinism, mă face să mă gândesc la Xenofon –considerat de unii ca întemeietorul şcolii eleate şi cu orice s-ar spune, un atât de clar ponunţat scepticism, care spunea că dacă boii şi caii şi-ar zugrăvi zeii i-ar infăţişa ca boii şi caii cei mai aleşi. Aşa şi oamenii, au înzestrat un om cu toate însuşirile ce li se păreau lor mai grozave, fiecare din ele împinsă la perfecţiune şi au zis: Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiţi (nemulţumiţi)... Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi...Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim. Ciori au bătut văzduhul ca nişte cuie şi-mi place-n urechi tăcerea cum scârţâie... Pesemne, iar au pornit, în uliţi, căruţele cu lemne. Amurg. De-ar bate-n uşă deodată, cineva, desigur că i-aş spune: intră! şi ai intra. Tăcerea-n noi şi-n seara căzută-ntre covoare, ar fierbe ca un cântec călduţ, de samovare. N-ai întreba nimica şi-ai aştepta răspuns — Ţi-aş spune: o lumină din mine s-a ascuns. Vrei să ţi-i pun la sobă pantofii de mătasă? Ţi-aş spune: ai picioare ca iepuri mici de casă; şi vorbele-ar rămâne limpezi şi grele-n noi, ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.Şi mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnăfăptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,cu capu-n mâni visată, deştept, de-atâtea ori!... — Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,şi-aş fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză, sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.Marii bărbaţi care în Franţa au luminat minţile pentru revoluţia ce avea să vină au avut ei înşişi o atitudine cât se poate de revoluţionară. Nicio autoritate exterioară, de orice fel ar fi fost, nu era recunoscută de ei. Religia, concepţia despre natură, societatea, ordinea de stat, toate au fost supuse celor mai necruţătoare critici; toate trebuie să-şi justifice existenţa în faţa scaunului de judecată al raţiunii sau să renunţe la existenţă.