Nu numai oamenilor, dar şi lucrurilor trebuie să li se ia masca şi să li se redea aspectul propriu.


nu-numai-oamenilor-dar-şi-lucrurilor-trebuie-să-li-se-ia-masca-şi-să-li-se-redea-aspectul-propriu
senecanunumaioamenilordarşilucrurilortrebuieliseiamascaredeaaspectulpropriunu numainumai oamenilordar şişi lucrurilortrebuie săsă lili sese iaia mascamasca şisă lili sese redearedea aspectulaspectul propriunu numai oamenilordar şi lucrurilorşi lucrurilor trebuielucrurilor trebuie sătrebuie să lisă li seli se iase ia mascaia masca şimasca şi săşi să lisă li seli se redease redea aspectulredea aspectul propriudar şi lucrurilor trebuieşi lucrurilor trebuie sălucrurilor trebuie să litrebuie să li sesă li se iali se ia mascase ia masca şiia masca şi sămasca şi să lişi să li sesă li se redeali se redea aspectulse redea aspectul propriudar şi lucrurilor trebuie săşi lucrurilor trebuie să lilucrurilor trebuie să li setrebuie să li se iasă li se ia mascali se ia masca şise ia masca şi săia masca şi să limasca şi să li seşi să li se redeasă li se redea aspectulli se redea aspectul propriu

Esenţa Legii Universale a Gândirii şi a Manifestării rezidă în cele două aspecte fundamentale ale gândului: aspectul raţional - enunţul propriu-zis, ideea pe care o exprimă, cuvintele pe care le foloseşte şi aspectul emoţional - sentimentele şi emoţiile particulare asociate acelui gând.Lumea e plină de măşti de sticlă. Te uiţi şi nu le vezi. Mângâi faţa unei femei şi nu simţi masca asta de sticlă. Se îmbrăţişează doi amanţi şi nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută şi nu simt. Mama îşi creşte copilul şi nu simte cum odată cu obrazul se lărgeşte şi masca de sticlă. Nu, aceste măşti nu se văd. Dar opriţi-vă undeva, vroiam să le strig, şi ţipaţi, cereţi ajutor, ameninţaţi.Trebuie să găsim curajul de a spune NU lucrurilor şi oamenilor care nu ne sprijină dacă vrem să ne redescoperim pe noi înşine şi să ne trăim viaţa cu autenticitate.În sens propriu, dialectica este studiul contradicţiei în însăşi esenţa lucrurilor.Natura nu e plină de sufletul nostru, deşi ne naştem cu acest sentiment, trăim veşnic cu el, credem cu putere în realitatea lui şi în clipe de disperare ne adresăm munţilor, care nu ne-au făcut nimic, norilor şi apelor şi pădurilor, să ne redea ceea ce le-am dăruit (investiţie naivă!), sufletul nostru intact şi pur, ca să scăpăm de cel murdărit de oameni şi de noi înşine. Strigi, dar pădurea tace. Ecoul îţi întoarce doar propriu-ţi glas, propria-ţi deznădejde.Suntem inferiori nu numai marilor ţări de departe, dar şi vecinilor noştri care n-au, ce e drept, o