Istoria este trecutul vieţii, care îşi supravieţuieşte lui însuşi într-o amintire scrisă.


istoria-este-trecutul-vieţii-care-îşi-supravieţuieşte-lui-însuşi-într-o-amintire-scrisă
henri lacordaireistoriaestetrecutulvieţiicareîşisupravieţuieşteluiînsuşiîntroamintirescrisăistoria esteeste trecutultrecutul vieţiicare îşiîşi supravieţuieştesupravieţuieşte luilui însuşiamintire scrisăistoria este trecutuleste trecutul vieţiicare îşi supravieţuieşteîşi supravieţuieşte luisupravieţuieşte lui însuşiistoria este trecutul vieţiicare îşi supravieţuieşte luiîşi supravieţuieşte lui însuşicare îşi supravieţuieşte lui însuşi

Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul.Poetul sau oratorul nu poate săvârşi ceea ce săvârşeşte eroul, el poate doar să admire, să iubească şi să se bucure prin intermediul eroului. Totuşi, poetul nu e mai puţin fericit; căci eroul este, ca să spunem aşa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit şi-n care se desfată pentru că nu mai este el însuşi, şi iubirea sa poate fi admiraţie... El îşi urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăceşte pe la uşa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toţi să-l admire pe erou precum el însuşi şi toţi să fie mândri de erou, asemeni lui... Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi şi noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul şi-a desăvârşit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit şi el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.Cartea a crescut cu umanitatea, toate doctrinele care au mişcat sufletele, toate pasiunile care au zguduit inimile, s-au cristalizat în carte: marea confesiune a vieţii impetuoasă a umanităţii este scrisă în carte, grandioasa autobiografie care se cheamă istoria universală...Trecutul este intervalul care separă percepţia de amintire.Îşi dăunează mult el lui însuşi cel care refuză să vorbească despre el însuşi.În istoria divismului, Chaplin reprezintă un caz special. Celebritatea lui se bazează nu numai pe adoraţie, dar şi pe ură. Oamenii adeseori au biciuit pe idolii pe care şi i-au cioplit. Hula, persecuţia de care a avut onoarea să se bucure Chaplin este un capitol memorabil din istoria ideilor reacţionare. S-a spus că popularitatea lui nu-şi găseşte asemănare decât în aceea a lui Napoleon şi a lui Crist. Şi într-adevăr, ca şi la aceştia doi, găsim aceeaşi alianţă de admiraţie şi ură.