Era un om în care aveam toată încrederea: nu-l cunoşteam.


era-un-om-în-care-aveam-toată-încrederea-nu-l-cunoşteam
grigore moisileraunomîncareaveamtoatăîncredereanulcunoşteamera unun omom înîn carecare aveamaveam toatătoată încredereaera un omun om înom în careîn care aveamcare aveam toatăaveam toată încredereaera un om înun om în careom în care aveamîn care aveam toatăcare aveam toată încredereaera un om în careun om în care aveamom în care aveam toatăîn care aveam toată încrederea

Eu am fost om de teatru născut, ca să zic aşa. Nu scriam la întâmplare, aveam atitudine, aveam curaj să spun adevărul şi nu avea importanţă dacă respectivul actor era celebru sau nu. Dacă era rău sau bun asta era important atunci. Şi când luam cuvântul şi spuneam ceva cuvântul meu atârna greu.Avea din belşug toate calităţile care, într-un cuvânt, alcătuiesc un om simţit, un om simţitor. Dar în secolul în care trăia, era mai mult decât îţi trebuie pentru a fi sigur că toată viaţa vei fi nenorocit.Tatăl meu avea un farmec aparte, un dar cu care ne câştiga încrederea. Era genul de om cu care multe persoane şi-ar dori să petreacă o seară.Un om poate fi tare prost câteodată, dar pentru prostia adevărata, demnă de toată încrederea, nimic nu poate întrece munca în echipă.Condiţiile erau extrem de precare în şcoala de coregrafie – aşa sunt şi acum, dar asta e altă poveste. Eram înregimentaţi în spectacole omagiale, duşi obligatoriu la festivităţi comuniste, care erau un calvar. Era o lipsă de condiţii îngrozitoare. N-aveam căldură, n-aveam lumină, n-aveam mâncare.Era un lucru deosebit să fii parlamentar, nu era orice găinar deputat. Nu. Dacă era deputat, era un om cu o personalitate, cu o atitudine, cu o corectitudine. Şi în acelaşi timp trebuia să ştie să vorbească bine, pentru că toţi vorbeau bine, să se exprime cum trebuie, să nu vorbească fără socoteală. Fiind gazetar cu trecere la Cameră, aveam simpatii şi antipatii.