Destinul meu începe mizer într-o mahala cu nume ruşinos. Închid ochii şi revăd decorul, ca un desen în cărbune peste care a trecut, apăsat, mâna unui copil nebunatic. Eram o gânganie cu picioarele goale prin praf. Murise un flăcău în mahala şi-mi


destinul-meu-începe-mizer-într-o-mahala-cu-nume-ruşinos-Închid-ochii-şi-revăd-decorul-ca-un-desen-în-cărbune-peste-care-a-trecut-apăsat
g.m. zamfirescudestinulmeuîncepemizerîntromahalacunumeruşinosÎnchidochiişirevăddecorulcaundesenîncărbunepestecaretrecutapăsatmânaunuicopilnebunaticeramgânganiepicioarelegoaleprinprafmuriseflăcăuşimidasemăsaluipantalonidepomanăscumpiprealunginuirăsfrângcâtevaoripegleznelargitrebuiasăilegstrânsbrăcinarsfoarănumicadăvinedestinul meumeu începeîncepe mizermahala cucu numenume ruşinosÎnchid ochiiochii şişi revădrevăd decorulca unun desendesen înîn cărbunecărbune pestepeste caremâna unuiunui copilcopil nebunaticeram oo gânganiegânganie cucu picioarelepicioarele goalegoale prinprin prafmurise unun flăcăuflăcău înîn mahaladase măsamăsa luipantaloni dede pomanăpomană —— pantalonipantaloni scumpiprea lungilungi caca sărăsfrâng dede câtevaori pepe glezneglezne şişi largileg strânscu unun brăcinarbrăcinar dede sfoarăcadă înîn vinedestinul meu începemeu începe mizermahala cu numecu nume ruşinosÎnchid ochii şiochii şi revădşi revăd decorulca un desenun desen îndesen în cărbuneîn cărbune pestecărbune peste carecare a trecutmâna unui copilunui copil nebunaticeram o gânganieo gânganie cugânganie cu picioarelecu picioarele goalepicioarele goale pringoale prin prafmurise un flăcăuun flăcău înflăcău în mahaladase măsa luipantaloni de pomanăde pomană —pomană — pantaloni— pantaloni scumpiprea lungi calungi ca sărăsfrâng de câtevade câteva oricâteva ori peori pe gleznepe glezne şiglezne şi largicu un brăcinarun brăcinar debrăcinar de sfoarăcadă în vine

A fost cineva care mi-a pus mâna pe fund în faţa chioşcului de ziare. Eram în pantaloni scurţi şi nu am rezistat tentaţiei să îi arăt că poate să ia contact cu solul.Voi cei cu aspiraţii înalte, ascultaţi povestea necunoscutuluiCare zace aici fără o cruce la cap.Pe când eram un copil neastâmpărat şi lipsit de grijiHoinărind cu arma în mâna prin pădure,Lângă conacul lui Aaron HatfieldAm împuşcat un şoim care se oprise în vârfulUnui copac uscat. A căzut cu ţipăt guturalLa picioarele mele, cu aripa ruptă.L-am pus într-o colivieÎn care a trăit multe zile cârâind duşmănos spre mineCând îi dădeam să mănânce.Zilnic caut prin coclaurile IaduluiSufletul şoimuluiPentru a îi oferi prietenia Unuia pe care viaţa l-a rănit şi i-a barat drumurile.Uneori, aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, o femeie se năştea, în timp ce dormeam, dintr-o poziţie greşită a coapsei mele. Alcătuită din plăcerea pe care eram pe punctul să o gust, îmi închipuiam că ea era cea care mi-o oferea. Trupul meu, ce simţea în al ei propria-mi căldură, voia să se unească cu el, şi mă trezeam. Ceilalţi oameni îmi apăreau ca foarte îndepărtaţi, pe lângă această femeie pe care o părăsisem abia cu câteva clipe în urmă; obrazul îmi era cald încă de sărutarea-i, trupul meu simţea încă greutatea trupului ei. Dacă, aşa cum se întâmpla uneori, avea trăsăturile unei femei pe care o cunoscusem în viaţă, trebuia să mă dăruiesc pe de-a-ntregul acestui scop: să o regăsesc, ca aceia care pleacă în călătorie pentru a vedea cu ochii lor o cetate dorită şi îşi închipuie că poţi gusta într-o realitate farmecul visului.Fără să mi-o fi cerut, nu mă mai machiam şi de pieptănat mă pieptănam la întâmplare; încălţam nişte sandale şi-mi trăgeam pe mine o rochie oarecare, fără valoare, fără modă, care nu făcea decât să mă îmbrace; o rochie de pânză decolorată, fără nicio podoabă, fără nicio bijuterie. Vedeam adesea fete şi femei teribil de dichisite sau fals dezinvolte, în pantaloni, cu bluze la modă, încălţate în pantofi scumpi şi, ciudat, ele se uitau la mine cu invidie. Martin detesta pantofii cu toc înalt şi-am început să-i urăsc şi eu. Nu-i plăceau nici parfumurile şi nu le mai foloseam.Monoton ţârâit difuz, în ore încercănate, Se-abate peste somnul meu şi-mi burniţează-n păr; Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.Sufletu-mi trudit se micşorează, ca în vechi palate, Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte. Orbit de neodihnă, devin conştient de-un adevăr: Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr Şi parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate. Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii Se-agaţă de perna udă. Zorii zilei de-acum Sfâşie în bucăţi de pe pieptu-i umed bluza nopţii, Cu-ochi de plumb, ei se lăţesc peste pajişte şi peste drum,Privind încruntaţi printre perdele – în urma-le stropii Şiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-şi culege morţii!Copiii altora sunt copiii noştri. Ceuşor se intră în rai, ce greu se naşte uncopil. În ziua a şaptea, Maria îşitârî trupul slab la biserică. De o lunăîi murise mama. Vântul bătea uşor.Rude sărmane se găsesc peste tot. Darde Watteau ce ziceţi? Spaima era ca onimfă. Sacou gris, pantaloni gris. DarIgoriuncik? Aista, da, nume. Uncopil. Luna e şi ea un copil. Întors dinrăzboi cauţi femeia. Călătoriiimaginare pentru copii. O adevăratănomadosofie. Brăila cu mila, Buzăucu Dumnezeu. Acordeon, tu eştiunealtă divină. Din tine se nasc copiii.Un sărut de toamnă, unul de iarnă. Unsărut – un copil. Ţi-aduc odrasla uneinopţi cu aripi de sânge, au arome şiaur, cu diamant geros, lampa angelicăse sparse. La ora surâsului privelnic,