De câte ori zăreşte-o fatăÎncetineşte-n dreptul ei.Voi ce deduceţi, dragii mei?E o maşină... des-frânată!


de-câte-ori-zăreşte-o-fatăÎncetineşte-n-dreptul-eivoi-deduceţi-dragii-meie-o-şină-frânată
dan noreadecâteorizăreşteofatăÎncetineştendreptuleivoideduceţidragiimeiemaşinădesfrânatăde câtece deduceţio maşinăde câte ori

petrecerea lumii, dragii mei,se desfăşoară altundevadecât unde credeţi voi, altundeva,decât în lumea aceasta contextualăcare poate fi prinsă pe peliculă,poate, în lumea umbrelorde multe ori, mă întreb,de ce oamenii se antreneazăprintre ţinte nedefinite,printre ploi acide, goi,alteori, de ce nu au vocaţia veşniciei?fericirea este iluzorie, dragii mei,şi eu sunt de mână cu tinereţea meapictez bizoni albi şi magiciîn grădina paradisului pierdutcare seamănă cu grotele de la Altamira,sau păsări roz flamingo cu gâturica felinare, roşii, luminoase,printre gheizere sulfuroaseîntr-una din zile, am săditDe ce vă plângeţi, dragii mei,Că alţii se distrează-n clipaCând voi le-aduceţi din condei... Doar vă uitaţi la T. V. Jipa.Rezista-voi, zise ea,Celui care o cerea... Pân' la urmă, dragii mei,Rezistă la încă trei.De şapte ori câte şapteAm spus rugăciunea în noapte,De şapte ori câte şapteMi s-a răspuns doar în şoapte,De şapte ori câte şapteSunt mai aproape de fapte,De şapte ori câte şapteÎnsoţesc calea de lapte,De şapte ori câte şapteVoi împleti minţile coapteCu iubirile apte...Pe ochi, pe faţă, buze câte puneNevastă-mea, să pară mai frumoasă,Eu, dragii mei, acuma vă pot spune:Din banii ceia-mi construiam o casă!dincolo de prag pantofii mei aşteaptăca o maşină trasă la scarăastăzi mă voi urca la cervoi trage de pe elcămaşa de forţăcreierului său leneşîi voi oferii gândurile melesă nu se mai apropiede pământ orbeşteca o piatră de polizor.