Dacă treci râul Selenei se face pare că sara Deşi-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ţine. E-o sară frumoasă - adormită deşi este ziuă. Aerul ea vioriu, miroasele florilor mândreAdormitor se ridică din oştile florilor mândre; Într-un codru măreţ, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spânzură-n aer snopii de flori,Unde prin vechii copaci-şi fac albinele stupii sălbateci, Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare,Cu de ghirlănzi uriaşe copaci, din a lor rădăcine Până la vârfii din nori cu liane încolăciţi-s,Care cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă şi verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină.Mari cireşi cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie de greul dulcilor; negrelor boabe, Mari, cu merele roşii ca faţa cea dulce-a Aurorei, Mişcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade; Iară pe marginea mândrei grădini înălţată-i în huciuriViţa de vie cu frunza întoarsă ce umbră doreşte


dacă-treci-râul-selenei-se-face-pare-că-sara-deşi-ntr-a-soarelui-lume-eternă-noapte-nu-ţine-e-o-sară-frumoasă-adormită-deşi-este-ziuă
mihai eminescudacătrecirâulseleneisefaceparesaradeşintrasoareluilumeeternănoaptenuţineeosarăfrumoasăadormitădeşiesteziuăaeruleavioriumiroaseleflorilormândreadormitorridicădinoştilemândreÎntruncodrumăreţundearborlegatdearbordelianespânzurănaersnopiifloriundeprinvechiicopacişifacalbinelestupiisălbateciplinifagurimierecurgecaaurunsoarecughirlănziuriaşecopacilorrădăcinepânăvârfiinoricuîncolăciţiscaresnopifloriinconjoarămărirealengroapăcodripătrunzidaideovaleşiverdepealcăreiadealîntindemândrăgrădinămaricireşiboabelenegrefrunzaverdecrengilendoaiegreuldulcilornegrelorboabemarimereleroşiifaţaceadulceaauroreimişcăînvântfrumoaselemariodoranteleroadeiarăpemargineamândreigrădiniînălţatăihuciuriviţavieîntoarsăumbrădoreştedacă trecitreci râulrâul seleneiselenei sese faceface parepare căcă sarasoarelui lumelume eternăeternă noaptenoapte nunu ţinesară frumoasăfrumoasăadormităadormită deşideşi esteeste ziuăaerul eaea vioriumiroasele florilorse ridicăridică dindin oştileoştile florilorcodru măreţunde arborlegat ee dede arborde lianeliane ceaer snopiisnopii deprin vechiifac albinelealbinele stupiistupii sălbateciplini dede fagurifaguri dede mierece curgecurge cade ghirlănzighirlănzi uriaşeuriaşe copacirădăcine pânăpână lala vârfiivârfii dindin norinori cucu lianecu snopisnopi dede floridacă prinprin codricodri pătrunzipătrunzi daivale frumoasăfrumoasă şişi verdecăreia dealdeal sese întindeîntinde oo mândrăcireşi cucu boabeleboabele negrecu frunzafrunza lorde greulgreul dulcilorcu merelemerele roşiiroşii caca faţafaţa ceamişcă înîn vântvânt frumoaseleodorantele roadeiară pepe margineamarginea mândreimândrei grădiniîn huciuriviţahuciuriviţa dede vievie cucu frunzafrunza întoarsăîntoarsă cece umbrăumbră doreştedacă treci râultreci râul seleneirâul selenei seselenei se facese face pareface pare căpare că sarasoarelui lume eternălume eternă noapteeternă noapte nunoapte nu ţinesară frumoasăadormită deşiadormită deşi estedeşi este ziuăaerul ea vioriumiroasele florilor mândreadormitorflorilor mândreadormitor semândreadormitor se ridicăse ridică dinridică din oştiledin oştile floriloroştile florilor mândreunde arbor legatarbor legat elegat e dee de arborde liane ceaer snopii defac albinele stupiialbinele stupii sălbateciplini de faguride faguri defaguri de mierece curge cade ghirlănzi uriaşeghirlănzi uriaşe copacidin a lora lor rădăcinelor rădăcine pânărădăcine până lapână la vârfiila vârfii dinvârfii din noridin nori cunori cu lianecu snopi desnopi de floridacă prin codriprin codri pătrunzicodri pătrunzi daivale frumoasă şifrumoasă şi verdecăreia deal sedeal se întindese întinde oîntinde o mândrăcireşi cu boabelecu boabele negrecu frunza lorfrunza lor verdede greul dulcilorcu merele roşiimerele roşii caroşii ca faţaca faţa ceamişcă în vântîn vânt frumoaseleiară pe margineape marginea mândreimarginea mândrei grădiniîn huciuriviţa dehuciuriviţa de viede vie cuvie cu frunzacu frunza întoarsăfrunza întoarsă ceîntoarsă ce umbrăce umbră doreşte

Miradoniz avea palat de stânci. Drept streşină era un codru vechi Şi colonadele erau de munţi în şir, Ce negri de bazalt se înşirau,Pe când deasupra, streşina antică,Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt, O vale-adâncă ce-ngropa în codri,Vechi ca pământul, jumeta din munte, Mâncând cu trunchii rupţi scările negre De stînci, care duceau sus în palat O vale-adâncă şi întinsă, lungă,Tăiată de un fluviu adînc, bătrân, Ce pe-a lui spate văluroase pare A duce insulele ce le are-n el ­O vale cât o ţară e grădina Castelului Miradoniz.Iar în castel de treci prin colonade, Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit şi cu păduri De flori. Păduri cărora florileIubitul meu, e Luna plinăIar basmul suie-n Ceruri noriTu vânt îmi eşti, eu sunt grădină,Cu ecuaţii roz... de flori... Îmi curgi prin lujer verde chinulÎmi pui în sânge rădăciniEu sorb din suflul tău veninul,Mi-amesteci iarba cu ciuliniRespir, mă cerţi, m-adormi buimacăŞi mă alinţi încetişor;te strig, mă cânţi, m-alungi, ce dacăam chipul roşu de bujor... Cu suflul şoaptelor din urmă-câte grădini n-ai frânt aşa?Şi-n palma ta cresc ţepi ce curmăParfumul meu, de catifeaPe boabe mari de rouă-n geneJoci miza ta, pierdută ieriŞi treci pe trupul meu aleneNecunoscutele sa-mi ceri...Într-o zi de vară, lină, călduroasă,Răspândind în vale umbră răcoroasă,Frunzele pe arbor vesel dănţuiauŞi cu zefiraşii astfel se şopteau:— Dulce e viaţa frunzelor, când ele,De rouă lucinde, mândre, tinerele,Lumea înverzescŞi o răcoresc.Călătorul pacinic, obosit de cale,Oricând se arată în a noastră vale,Sub arbor el stăRepaos de-şi dă.Mândre fetişoare locul vin să prindă,Vrând la umbra noastră hora să întindă;Şi cel păstoraşLe cântă de jale-n al său fluieraş.Iar de primăvară, chiar privighetoarea,Cântăreaţa văii, cea fermecătoare,În desimea noastră mult s-a răsfăţatŞi ne-a tot cântat.Şi jucară şi jucară, până despre ziuă. Când, deodată, încetând muzica de a mai cânta, ieşi ca din pământ o masă încărcată cu de toate bunătăţile, şi ce este pe lume, şi ce nu este. Se puseră cu toţii la masă şi mâncară şi se chefuiră cât le poftiră inima. Argatul de la grădinărie şedea în colţul lui unde se aşezase şi privea, lăsându-i gura apă. La masă le slujea nişte arapi, îmbrăcaţi în nişte haine foarte scump împodobite. După ce se sculară de la masă, prinseră a se întoarce acasă. Se întoarseră iarăşi pe unde au fost venit. Băiatul se ţinea după dânsele, ca dracul după călugăr. Când fură a trece prin grădina cu frunzele de argint, ce-i dete argatului prin gând, că numai rupse o rămurică dintr-un copaci. Un freamăt puternic se făcu atunci în toată pădurea, ca de o furtună ce vine întărâtată asupra copacilor; şi totuşi nici o frunză măcar nu se mişca din loc, ba nici măcar nu se clătină ca de o adiere de vânt barim.În lacul cel verde şi lin Răsfrânge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâşâind.Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă in umedul val,O stâncă stârpită de gerÎnalţ-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui,Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsăritŞi caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos,Mă culc între flori cu miros, Ascult la a valului cânt, La gemătul dulce din vânt. Natura de jur, împrejur.Pe sus e o boltă de-azur,Pe ogoarele mănoase din întinsul Bărăgan,Unde curge grâu-n case din sudoarea de ţăran,Ca o harnică albină, ca Ileana din poveste,Mama e şi gospodină, mama pretutindeni este.Ea e seva care urcă primăvara să dea viaţă,Ea e soare ce ne-aruncă, raze aurii în faţă.Este pâinea aburindă, răsplată a muncii ei,Este suflul nou de viaţă, care urcă-n ghiocei.Mama-i pacea, mama-i dorul, este somnul liniştitCare a cuprins feciorul, ce-n leagăn a adormit.Mama-i steaua mea polară, ce veghează-n veşnicieCum se zămisleşte-o lume, cu oameni de omenie.Mama-i fulger şi e trăsnet, când e vorba de război.Este sângele ce curge, în milioane de eroi,Mama-i arcul peste timp, ce duce-n eternitateViaţa-rod al fiinţei-nucleu de posteritate.Cum am putea oare vreodată, ca în viaţă să greşimŞi să ne întoarcem faţa, fără ca să-i mulţumim?Dragi copii, i se cuvine, mâinile să-i sărutăm,Ochii blânzi şi faţa arsă, cu drag să îi dezmierdăm.