Cookie: Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar pe mine mă înfioară când văd fotografiile alea de război... toţi piloţii şi patrulele submarine şi scafandrii şi războaiele de gherilă din Filippine. Mă întreb de ce nu s-a făcut niciodată un film despre prizonierii de război. Numele meu este Clarence Harvey Cook, mi se spune Cookie. Avionul meu a fost doborât la Magdeburg în Germania, în '43, de asta mă bâlbâi aşa din când în când, mai ales când sunt agitat. Am stat doi ani şi jumătate în Stalag 17. În germană,


cookie-nu-ştiu-cum-vi-se-pare-vouă-dar-pe-mă-înfioară-când-văd-fotografiile-alea-de-război-toţi-piloţii-şi-patrulele-submarine-şi
stalag 17cookienuştiucumviseparevouădarpeînfioarăcândvădfotografiilealeaderăzboitoţipiloţiişipatrulelesubmarinescafandriirăzboaielegherilădinfilippineîntrebnufăcutniciodatăunfilmdespreprizonieriirăzboinumelemeuesteclarenceharveycookmispunecookieavionulfostdoborâtmagdeburgîngermania'43astabâlbâiaşacândmaialessuntagitatamstatdoianijumătatestalag17Îngermanăstalagînseamnălagărprizonierinumărul17eraundevazonadunăriitotalerauvreo40000războicutotruşipolonezicehinoipiloţiieramjur630americanioperatoriradiopuşcaşiinginerisergenţipui630sergenţilaoaltăveziiesescânteiieşeaugaşcaaiaspunpovesteaspionulcarelamsuprinscazarmănoastrănu ştiuştiu cumcum vivi sese parepare vouădar pepe minemă înfioarăînfioară cândcând vădvăd fotografiilefotografiile aleaalea dede războirăzboi toţitoţi piloţiipiloţii şişi patrulelepatrulele submarinesubmarine şişi scafandriiscafandrii şişi războaielerăzboaiele dede gherilăgherilă dindin filippinemă întrebîntreb dede cece nufăcut niciodatăniciodată unun filmfilm despredespre prizonieriiprizonierii dede războinumele meumeu esteeste clarenceclarence harveyharvey cookmi sese spunespune cookieavionul meufost doborâtdoborât lala magdeburgmagdeburg înîn germaniaîn '43de astaasta mămă bâlbâibâlbâi aşaaşa dindin cândcând înîn cândmai alesales cândcând suntsunt agitatam statstat doidoi aniani şişi jumătatejumătate înîn stalagstalag 17În germanăînseamnă lagărlagăr dede prizonieriprizonieri –– numărulnumărul 1717 eraera undevaundeva înîn zonazona dunăriiÎn totaltotal erauerau vreode prizonieriprizonieri dede războicu tottot cucu ruşipolonezi şişi cehieram înîn jurjur dede 630toţi americaniamericani –– operatorioperatori radiopuşcaşi şişi ingineritoţi sergenţipui 630630 dede sergenţisergenţi laoaltăsă vezivezi cece iesece scânteiscântei maimai ieşeauieşeau înîn gaşcagaşca aiavă spunspun povesteapovestea cucu spionulspionul pepe caresuprins înîn cazarmăcazarmă noastrănu ştiu cumştiu cum vicum vi sevi se parese pare vouădar pe minepe mine mămine mă înfioarămă înfioară cândînfioară când vădcând văd fotografiilevăd fotografiile aleafotografiile alea dealea de războide război toţirăzboi toţi piloţiitoţi piloţii şipiloţii şi patruleleşi patrulele submarinepatrulele submarine şisubmarine şi scafandriişi scafandrii şiscafandrii şi războaieleşi războaiele derăzboaiele de gherilăde gherilă dingherilă din filippinemă întreb deîntreb de cede ce nufăcut niciodată unniciodată un filmun film desprefilm despre prizonieriidespre prizonierii deprizonierii de războinumele meu estemeu este clarenceeste clarence harveyclarence harvey cookmi se spunese spune cookiemeu a fosta fost doborâtfost doborât ladoborât la magdeburgla magdeburg înmagdeburg în germaniade asta măasta mă bâlbâimă bâlbâi aşabâlbâi aşa dinaşa din cânddin când încând în cândmai ales cândales când suntcând sunt agitatam stat doistat doi anidoi ani şiani şi jumătateşi jumătate înjumătate în stalagîn stalag 17înseamnă lagăr delagăr de prizonieride prizonieri –prizonieri – numărul– numărul 17numărul 17 era17 era undevaera undeva înundeva în zonaîn zona dunăriiÎn total erautotal erau vreode prizonieri deprizonieri de războicu tot cutot cu ruşipolonezi şi cehieram în jurîn jur dejur de 630toţi americani –americani – operatori– operatori radiopuşcaşi şi ingineripui 630 de630 de sergenţide sergenţi laoaltăsă vezi cevezi ce iesece scântei maiscântei mai ieşeaumai ieşeau înieşeau în gaşcaîn gaşca aiasă vă spunvă spun povesteaspun povestea cupovestea cu spionulcu spionul pespionul pe caresuprins în cazarmăîn cazarmă noastră

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors. Arley: Eu... Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă! Arley: Nu-mi place asta... Eugene: Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în cândŞi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocatSunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginitMăcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avântApropiam de gura mea acest păhar din când în când!O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eştiŞi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau ştii ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc şi să traversez ţara asta şi să stau în faţa vilei părinţilor tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbeşti. Pentru că trebuie să-ţi spun că îmi pare tare rău pentru tot şi pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul şi îmi pare rău pentru înclinaţia mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toţi plecaţi la colegiu, eu mă chinuiam să mă menţin pe linia de plutire. Şi crede-mă, nimeni nu îţi dă hărţi pentru drumurile mai puţin umblate. Trebuie să mergi înainte şi să porneşti la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an eşti tu. Eşti o persoană uimitoare, Audrey. Şi ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată şi mi-ai animat viaţa. Ştiu că noi doi nu ne cunoaştem prea bine, dar, deşi sunt sigur că aş putea trăi fără tine, totuşi nu sunt sigur că vreau asta. Aşa că asta e.Trautman: Ai făcut tot posibilul ca acest război personal să aibă loc. Ai produs si aşa destule pagube. Această misiune a luat sfârşit, Johnny. Ai înţeles? A luat sfârşit! Uită-te la ei acolo. Uită-te! Dacă nu îi pui capăt acum, or să te omoare. Asta urmăreşti? S-a terminat, John! S-a terminat. Rambo: Nimic nu s-a terminat! Nimic! Nu poţi pur şi simplu să-l opreşti. Nu a fost războiul meu. Tu m-ai recrutat, nu te-am recrutat eu. Şi am făcut ce trebuia să fac ca să câştig. Dar cineva nu ne-a lăsat să câştigăm. Şi mă întorc în lumea civilizată şi îi văd pe toţi aceşti viermi la aeroport contestându-mă, scuipându-mă. Spunându-mi Dacă mă uit în jos, la elementele care au dus greul prigoanei, nu văd decât pământ ars. Toţi cei care au lucrat sub comanda mea au fost ucişi până la unul. Legătura cu mine, chiar dacă se mărginea la servicii secundare, era o indicaţie suficientă pentru Siguranţa Statului ca să treacă un legionar pe listele morţii. Dorca, Noaghea, Clement, Cioflec, Nadoleanu şi alţii, zac în morminte necunoscute. Iar eu dacă mai sunt în viaţă, nu pot să-mi explic altfel decât prin ocrotirea cerului. Se împlinesc aproape doi ani de când sunt urmărit de toată poliţia, jandarmeria şi Siguranţa Statului. S-au pus premii pe capul meu. Sute de oameni au fost schingiuiţi, unii ucişi în bătăi, ca să spună unde mă aflu sau cum pot să-mi dea de urmă. De nenumărate ori s-a închis cercul prigonitorilor în jurul meu până aproape a mă atinge cu mâna şi tot de atâtea ori o putere nevăzută mă scotea din primejdie, adeseori fără să ştiu.Am cumpărat de la un negustor bătrân o cumpănă şi-am dezlegat-o de-al ei praf;Am aşezat-o’n raft, şi taler am umplutcu tot ce minţii mele i-a rămas. Şi-am furişat în taler frumuseţeşi pe furiş priveam cumpăna Ta;Tu mă priveai zâmbind, dar cu tristeţe, şi-am observat că se-nclina exact cum se-nclina a mea.Dar dup’o vreme nu te-am mai văzutşi n-am mai luat aminte la cântar... m-am depărtat încet spre nevăzutşi-am pus în taler gândul meu murdar.În ce’lalt taler erau zvonuri parcă venite de-undeva din trist trecutIar talerul plutea, de parcă, Trecutul meu era pe drept avut. Şi-aşa a fost... Acuma stau să număr toţi anii ce-au fugit ca gând furiş... Am preţuit în cumpănă mult aurpe care-am dat bani grei, sau mai puţini;