Când vei fi murit, vei zace pe veci, fără ca cineva să-şi aducă aminte de tine; tu n-ai avut niciodată parte de trandafirii Pieirii; fără renume aici, tot aşa vei rămâne şi în Hades, rătăcind încolo şi încoace printre morţii necunoscuţi.


când-vei-fi-murit-vei-zace-pe-veci-fără-ca-cineva-să-şi-aducă-aminte-de-tine-n-ai-avut-niciodată-parte-de-trandafirii-pieirii-fără-renume
sapphocândveifimuritzacepevecifărăcacinevasăşiaducăamintedetinenaiavutniciodatăpartetrandafiriipieiriirenumeaicitotaşarămâneşiînhadesrătăcindîncoloîncoaceprintremorţiinecunoscuţicând veivei fifi muritvei zacezace pepe vecifără caca cinevaaducă aminteaminte dede tineavut niciodatăniciodată parteparte dede trandafiriitrandafirii pieiriifără renumerenume aicitot aşaaşa veivei rămânerămâne şiîn hadesrătăcind încoloîncolo şişi încoaceîncoace printreprintre morţiimorţii necunoscuţicând vei fivei fi muritvei zace pezace pe vecifără ca cinevaaducă aminte deaminte de tineavut niciodată parteniciodată parte departe de trandafiriide trandafirii pieiriifără renume aicitot aşa veiaşa vei rămânevei rămâne şirămâne şi înşi în hadesrătăcind încolo şiîncolo şi încoaceşi încoace printreîncoace printre morţiiprintre morţii necunoscuţi

Risipeşte-ţi banii şi vei rămâne doar fără bani; risipeşte-ţi timpul şi vei rămâne fără o parte a vieţii tale.Dacă vei rămâne conveţional şi nu te vei schimba, te vei descurca. Te vei descurca în formele limitate de nebunie care există acolo afară (în lume). Nu vei reuşi niciodată să păstrezi o căsnicie, nu vei reuşi niciodată să ţii nimic laolaltă, pentru că tot sistemul ăsta dat naibii nu este laolaltă.Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când nu te vei mai putea ruga, Domnul să-Şi aducă aminte de tine.Departe sunt de tine şi singur lângă foc,Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri;Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,Şi-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;Cu braţele-amândouă de gâtul me te-aniniŞi parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,În sărutări unim noi sărmanele vieţi... O! glasul amintirii rămâie pururi mut,Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,Să uit cum dup-o clipă din braţe-mi te-ai smult... Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!Când vei renunţa să-ţi asumi riscuri, abia atunci vei rămâne fără opţiuni.Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori, Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,Trupul de-oţel şi flacără, se vor frânge mâineSau, sub vântul Morţii, sub bruma ei ca lepra albă,Vei fi o frunză şi nimic mai mult, o frunză doar,Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,– Uzată, străină sieşi – un bif prozaic în calendar. Dragostea-mi nu te va-ajuta când îţi va bate ora;În ciuda iubirii, te vei desface-n acea ziŞi vei pluti spectral prin aer, te vei risipiLa fel cu-o floare, departe de ochii tuturora,Fără să se ştie nimic din ceea ce eraiSau cât de iubită de toţi ai fost, în luna mai.