În noaptea aceea adâncă,De iarnă,În care dispăruseră Toate vietăţile pământuluiŞi doar vântul se loveaBezmetic în oglindă,Cerul se lăsase greuÎn jos.Şi mi-ai spus Să nu deschid fereastraCă s-ar putea să ne inunde.- "Ne-am cufundat în cer ca într-o mare"Nu ştiu cum m-ai privitCă m-am oprit din ce făceamŞi-am tresărit. - "Închide ochii şi deschide palma!"Dar am trişat(ca şi tine)Şi am privitCum îmi strecurai - Borcanul cu Citate

În noaptea aceea adâncă,De iarnă,În care dispăruseră Toate vietăţile pământuluiŞi doar vântul se loveaBezmetic în oglindă,Cerul se lăsase greuÎn jos.Şi mi-ai spus Să nu deschid fereastraCă s-ar putea să ne inunde.-


În-noaptea-aceea-adâncăde-iarnăÎn-care-dispăruseră-toate-vietăţile-pământuluiŞi-doar-vântul-se-loveabezmetic-în-oglindăcerul-se-lăsase
niculina ilisieÎnnoapteaaceeaadâncădeiarnăÎncaredispăruserătoatevietăţilepământuluiŞidoarvântulseloveabezmeticînoglindăcerullăsasegreuÎnjosŞimiaispusnudeschidfereastracăsarputeaneinundeneamcufundatcercaîntromarenuştiucummaiprivitcămamopritdinfăceamŞiamtresăritÎnchideochiişideschidepalmadaramtrişatcatineŞiprivitcumîmistrecuraiÎn noapteanoaptea aceeacare dispăruserădispăruseră toatetoate vietăţilevietăţile pământuluiŞipământuluiŞi doardoar vântulvântul sese loveabezmeticloveabezmetic înse lăsaselăsase greuÎnspus săsă nunu deschiddeschid fereastracăputea săsă necufundat înîn cercer caştiu cumoprit dindin ceÎnchide ochiiochii şişi deschideam trişat(catrişat(ca şişi tine)Şitine)Şi amam privitcumprivitcum îmiîmi strecuraiÎn noaptea aceeacare dispăruseră toatedispăruseră toate vietăţiletoate vietăţile pământuluiŞivietăţile pământuluiŞi doarpământuluiŞi doar vântuldoar vântul sevântul se loveabezmeticse loveabezmetic înse lăsase greuÎnspus să nusă nu deschidnu deschid fereastracăputea să necufundat în cerîn cer caoprit din ceÎnchide ochii şiochii şi deschideam trişat(ca şitrişat(ca şi tine)Şişi tine)Şi amtine)Şi am privitcumam privitcum îmiprivitcum îmi strecurai

Cândva, într-un demult al demultelor melecând zorii-mi seduceau primăveri Ursa Mare s-atingă,aici, în milimetrul universului meu,m-am temut... m-am temut de luceferi... de nori... sau poate de brumele toamnei... !M-am temut şi vroisem să fug... să ies din propriul meu vis... şi apoi... să m-ascund... !Ci Tu (?) m-ai oprit... m-ai tras înapoi şi mi-ai spus:Mi-ai zis să nu spun nimicşi-am înghesuit cuvintele tale în mineîndesând deasupra lor dopul.În agonie am ţipat către tine zile întregisimţind că mă sufoc…dar m-ai lăsat să hoinăresc sub nemilosul soareşi ai tăcut.Ai fugit de mine şi te’ai ascuns;m-am clătinat ca un om beat,m-am agitat,am combinat ceea ce ai pus în mine cu tot ce am putut stoarce minţii mele,şi când mi-am încătuşat tâmplele în palme ca să mă odihnescm-ai luat şi m-ai trântit de pământde mi-a sărit dopul;şi vasul de lut s-a făcut ţăndări.Durerea din urmă a fost incomparabilă, dar…Cum altfel ai fi putut scoate afară comoara pe care ai ascuns-o înlăuntru?Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;am lăsat-o pe-o stâncă, pe ţărm,şi-am venit la tine goală ca o femeie.Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta,am băut vin cu tine şi-am sorbit din parfumul de roze.M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că m-asemuiamunei fiinţe văzute în vis,am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,nu-ţi ştiam decât mângâierile ce mă ţineau prizonieră.Şi tu ai luat surâzând o oglindă şi m-ai rugat:priveşte-te-n ea!Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbereşi cădeau în pulbere,am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voiadecât să dispară,O, strânge-mă tare în braţe, atât de tare încât sănu-mi mai trebuie nimic altceva.roşu, albastru, verde s-au amestecat culorile zăpada s-a făcut albastrăapusul se părea verzui nu ştiu cum s-au încurcat şi cine le-a schimbat dar nu era nimic la locul lui şi cerul nu era albastru era roşu ca sângele lui m-am apropiat mirat şi m-am uitat în oglinda apei cum m-am schimbat am privit sus, şi cerul l-am intrebat dacă mai sunt sau am plecat o stea neagră, paşii mi ia-ndrumat, mi-a arătat trupu-mi însângerat şi-am văzut şi nimicirea mi-a dispărut şi amintirea şi doar nefiinta mă aşteptaRafe: Trebuia să fi murit. Când eram în apă, am făcut un pact cu Dumnezeu. I-am spus că îmi pare rău, i-am spus că ştiu că am fost un prost pentru că te-am părăsit în încercarea mea de a fi erou şi i-am promis că nu am să îi mai cer nimic altă dată dacă mai pot să te mai văd o dată... Şi ştii ce? A meritat. Tu m-ai tinut în viaţă, Evelyn, tu m-ai adus acasă. Aşa că o să îmi ţin promisiunea. O să plec şi nu o să îţi cer nimic.În tot acest timp am văzut lumea prin ochii tăi, am gustat aerul din plămânii tăi, mi-am schimbat paşii, apoi m-am oprit şi totul a revenit la normal, ca şi când n-ai fi existat.